A doua Adunare Generală
Președinte de bloc este un blog despre viața reală într-o asociație de proprietari. Poveștile sunt inspirate din fapte reale, spuse cu umor, nervi și respect pentru lege.
Știi momentul ăla când te angajezi prima dată și, plin de entuziasm, ți se spune că primul tău task este să-ți setezi singur adresa de email în Outlook?
Tu, proaspăt ieșit de pe băncile facultății, cu „competențe digitale” solide – Facebook, TikTok, Instagram – dar zero MS Office, zero proceduri, zero „reply all”?
Exact așa eram eu.
Zero informații.
Toată lumea mă bătea pe umăr și îmi spunea că „o să fie bine”.
Nu știu de ce, dar genul ăsta de reasigurări îmi declanșează instant dureri de stomac. Așa că am făcut ce fac oamenii care nu pot funcționa pe „lasă că vedem”: m-am apucat de învățat. Pe bune.
Legea 196/2018 – cea care reglementează asociațiile de proprietari – este o lege chioară. Nu metaforic. Chiar chioară.Adică fără norme metodologice.
Cu alte cuvinte: iei paragraful de lege și aia faci. Nu improvizezi. Nu „merge și așa”. Pentru că dacă „mergi și așa”, te lovește realitatea cu tot cu timbru sec.
Ca să pregătești o Adunare Generală ai nevoie de:
- competențe juridice (cum o deschizi, cine vorbește, ce e legal)
- o ordine de zi clară, trecută în convocator
- convocator pus la avizier și trimis prin poștă – scrisoare deschisă, cu conținut declarat – către proprietarii care nu ți-au deschis ușa. Nu pentru că nu erau acasă. Ci pentru că nu aveau chef.
Și, ideal, să vină cât mai mulți.
Eeeee… și bani?
Sfântu’ Duh. Asociație nouă, fără bani. Așa că începi:
– adresă de email oficială
– convocator făcut pe fugă, cu informații adunate ca piesele de LEGO găsite pe covor
– ordine de zi (președinte nou, membri CEX noi, alte puncte „diverse” – adică exact ce va exploda)
Între timp,aleargă după semnături.
Convocator, acte, tabele – tot ce trebuia să existe ca ședința aia să fie legală, nu folclor urban.
Președintele “on title” și actualul CEX erau „loviți în aripă”.
Orgoliul era în recuperare, pentru că se ceruse schimbarea lor. Brusc, nu mai era nimeni foarte disponibil.
Facem și solicitare scrisă către dezvoltator pentru toate documentele OBLIGATORII, cu termen legal. Un fel de Codex Sinaiticus – ediția „1900 toamna, cu șină”.
Firma de administrare?
Trai pe vătrai.
Ca vechii colegi de corporație care îl trec pe junior prin foc, „să vedem dacă rezistă”.
Îi întrebai ce e de făcut, îți răspundeau senin că e soare afară.
Actuala conducere? Tăia frunză la câini. Și vine ziua minunată.
Marele Gentleman ne pune la dispoziție un apartament mare, să nu mai stăm claie peste grămadă în scări de bloc. Evident, toată lumea vine pusă pe harță, așa… preventiv.
Apuc să zic doar „Bună seara” și sunt luată direct în balon:
— Dar cine sunteți dumneavoastră și de ce nu este președintele?
Președintele, mic și pitic, se făcea că plouă.
De ce? Pentru că între timp descoperisem o colecție impresionantă de acte semnate de el „ca primaru’”, pe care le-am închis elegant, fără daune financiare. Pentru el.
Acum însă… m-a lăsat singură. OK.
— Președintele și-a înaintat demisia. Prin urmare, pentru că m-am ocupat de tot ce a ținut de Asociație până acum, pro-bono, conduc eu ședința.
— Noi de ce nu am fost informați?
— Sunteți informați… acum. Voiați răvaș cu porumbelul călător?
— Nu-mi place tonul dumneavoastră. Mă simt ca la școală.
— Exact. Suntem în bancă. Ca să învățăm ce avem de făcut.
Simțeam deja cum se formează un pol de frig arctic. Tinerețe egal ego, drepturi multe, responsabilitate zero.
— Dumneavoastră sunteți? îl întreb pe vocalistul trupei vesele.
— Sunt domnul profesor.
— Aha. Stabilesc secretarul de ședință: corporatista 1. Nu zice nici da, nici nu.
— Nu pot scrie pe laptop?
— Nu. Procesele-verbale se fac de mână, se semnează la final și abia apoi se redactează. Se fofilează și parchează foile la fitza de lângă ea. Nu știa să mai scrie de mână.
— Mergem mai departe?
Trecem prin voturi.
Îmi iau un NU sănătos de la domnul profesor. Să fie primit.
Se schimbă Comitetul Executiv.
Soțul corporatistei 2 nu mai vrea să facă parte nici picat cu ceară. Payback-ul și motivația lui intrinsecă le păstrăm pentru episoadele următoare.
Firma de administrare propune trei lucruri absolut firești:
fondul de rulment - plată one time, pe cotă parte indiviză. Se votează sumă fixă/apartament, tot one time
fondul de reparații - plată în 5 tranșe, tot per cotă parte indiviză.
împărțirea facturii de gaz cu o cotă de pierderi: aici, nu aude nimeni. Și de aici începe alt film.
Terminăm în o oră și jumătate.
Rapid, eficient… aparent.
Aveam președinte.
Aveam CEX.
Aveam Asociație.
Știți ce se întâmplă cu un nou-născut cu multe moașe în jur?
Rămâne cu buricul netăiat.
Articolele spun ce se întâmplă.
Newsletterele explică de ce și cum e corect.
Dacă vrei claritate, nu doar povești, te poți abona aici 👇